H.G. nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020
•
H.G. nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
(M.O. 945/14.10.2020)
Clarificări cu privire la comentarii
Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Comentariile care vor încălca Regulamentul U.E. nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), zis și RGPD, chiar dacă este vorba de consimțământul propriu, adică care conțin adresă de poștă electronică (e-mail) sau/și număr de telefon, de exemplu; care vor încălca buna conduită prin comportament necivilizat și printr-un limbaj agresiv, injurios, xenofob, rasist, care incită la ură și violență; care vor conține anunțuri publicitare sau care vor conține cu o tentă publicitară; care nu corespund tematicii blogului sau sunt irelevante, nu vor fi aprobate spre publicare sau/și vor fi șterse.
Utilizatorii sunt responsabili pentru propriu conținut din comentarii.
Comentarii
Trimiteți un comentariu