Important! Comunicatul Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20.04.2026 cu privire la soluția de stabilire a imprescriptibilității dreptului de a reporta soldul sumei negative a TVA
Comunicatul Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20.04.2026 cu privire la soluția de stabilire a imprescriptibilității dreptului de a reporta soldul sumei negative a TVA
Foto: Gemini
„COMUNICAT DE PRESĂ
privind soluția de stabilire a imprescriptibilității dreptului de a reporta
soldul sumei negative a TVA
Astăzi, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, compus din 25 judecători ai instanței supreme, a stabilit că în interpretarea și aplicarea art. 1473 din Codul fiscal Dreptul persoanei impozabile de a reporta soldul sumei negative a TVA în decontul de TVA aferent perioadelor fiscale ulterioare nu este prescriptibil.
Soluția stabilește, astfel, că orice agent economic sau persoană fizică, care are calitatea de contribuabil și are de reportat sume de TVA pe care le-a plătit și pe care nu le poate compensa cu TVA datorat, poate să facă acest lucru ulterior, până la încetarea activității, fără a i se putea opune prescripția.
Decizia aplică principiile constituționale ale fiscalității și ține seama de natura continuă, ciclică lunară a raportului balanței de TVA și asigură astfel egalitatea de tratament între contribuabil și organul fiscal, dând o expresie concretă drepturilor contribuabilului.
Decizia este definitivă și obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, considerentele urmând să fie publicate în Monitorul Oficial, Partea I.”
Sursa: Înalta Curte de Casație și Justiție
Fișierul se descarcă dând clic pe imaginea de mai jos sau aici:
Toate articolele de pe acest site se pot distribui cu mențiunea sursei, punând linkul articolului sau al site-ului.
Alte subiecte pe aceeași temă:
- .