Treceți la conținutul principal

Comunicatul Ministerului Finanțelor din data de 30.10.2025 privind simplificarea plaților amenzilor contravenționale și eliminarea birocrației, prin digitalizarea procesului de încasare

Comunicatul Ministerului Finanțelor din data de 30.10.2025 privind simplificarea plaților amenzilor contravenționale și eliminarea birocrației, prin digitalizarea procesului de încasare

«Guvernul simplifică plata amenzilor contravenționale și elimină birocrația, prin digitalizarea procesului de încasare

Guvernul României, la inițiativa Ministerului Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a adoptat astăzi normele de aplicare a Legii nr. 203/2018 privind plata amenzilor contravenționale și astfel, finalizează cadrul normativ necesar pentru implementarea unui mecanism modern și eficient de gestionare a amenzilor la nivel național.

„Prin adoptarea acestor norme, Ministerul Finanțelor deblochează aplicarea unei legi așteptate de 7 ani. Aducem un element de bază din administrația publică la zi, pentru că nu mai putem tolera birocrația care obligă oamenii să piardă timp la ghișee sau să caute contul bancar corect pentru o simplă amendă. Astfel, implementăm cadrul legal pentru contul unic și titlul electronic, punând bazele unui sistem modern și transparent care va eficientiza colectarea și, cel mai important, va respecta timpul și resursele oamenilor. Este un nou pas înainte în digitalizarea serviciilor publice”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Ce se schimbă concret

Până acum, cei care primeau o amendă trebuiau să afle contul instituției care a aplicat-o și, de multe ori, să meargă fizic la bancă sau la un ghișeu pentru plată.

Odată cu noile norme, va fi introdus un cont unic național, în care se vor putea plăti toate amenzile contravenționale, indiferent de instituția care le-a emis.

De asemenea, documentele emise de autorități (procesele-verbale de constatare a contravențiilor) vor putea fi emise și gestionate electronic. Acestea vor conține și coduri QR, care vor permite plata instantanee a amenzii, online - inclusiv prin telefon.

Noul sistem va fi testat întâi pentru amenzile de circulație aplicate de agenții Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca ulterior să fie extins și pentru alte tipuri de amenzi.

Cum vor fi distribuite sumele plătite

Sistemul digital va asigura automat și distribuirea banilor către bugetele locale sau către bugetul de stat, în funcție de locul de domiciliu al persoanei amendate.

Prin această măsură, Guvernul face un pas important în direcția digitalizării serviciilor publice, cu scopul de a simplifica interacțiunea dintre cetățeni și instituțiile statului.»

Sursa: Ministerul Finanțelor

Fișierul se descarcă dând clic pe imaginea de mai jos sau aici:

Toate articolele de pe acest site se pot distribui cu mențiunea sursei, punând linkul articolului sau al site-ului.

Alte subiecte pe aceeași temă:
-

Postări populare de pe acest blog

Important! DUK Integrator ver. 1.4.18.3.3 cu Java 64-bit ver. 8.0.461 (încorporat) (29.11.2025)

DUK Integrator ver. 1.4.18.3.3 cu Java 64-bit ver. 8.0.461  (încorporat)  (29.11.2025) Atenție pentru cine utilizează sau dorește să utilizeze DUK Integrator ver. 1.4.17.3.3 cu Java 32-bit ver. 6.0.210 încorporat ca program de sine stătător, varianta oferită de Agenția Națională de Administrare Fiscală . Pentru că, după ultimele actualizări ale sistemelor de operare Windows 10 și 11,  DUK Integrator ver. 1.4.17.3.3 cu Java 32-bit ver.   6.0.210 oferit de  Agenția Națională de Administrare Fiscală  nu mai este compatibil cu Windows 10 ver. 22H2 și cu Windows 11 ver. 2xH2, se poate descărca de aici kitul DUK Integrator ver. 1.4.18.3.3 cu Java 64-bit ver. 8.0.461 sau dând clic pe imaginea de mai jos. Actualizare – 29.11.2025: - actualizare Java 64-bit la versiunea 8.0.461. Parola kitului este: 654321 și nu este executabil. După dezarhivare se execută  DUKIntegrator.bat. ...

Comunicatul Camera Consultanților Fiscali din data de 06.07.2026 cu privire la punctul de vedere al Ministerului Muncii privind aplicarea art. 3 alin. (3) din HG nr. 295/2025 în contextul reorganizării fiscale a sediilor secundare

Comunicatul Camera Consultanților Fiscali din data de 06.07.2026 cu privire la punctul de vedere al  Ministerului Muncii privind aplicarea art. 3 alin. (3) din HG nr. 295/2025 în contextul  reorganizării fiscale a sediilor secundare Foto: Gemini AI „ CCF solicită ca Ministerul Muncii să clarifice: Cum se realizează identificarea distinctă în Reges Online a fiecărui punct de lucru căruia angajatorul i-a delegat competența încadrării personalului, în situația în care respectivul punct de lucru nu mai deține un cod de identificare fiscală propriu?  Dacă există în Reges Online un alt identificator al punctului de lucru, diferit de codul de identificare fiscală, care permite individualizarea acestuia și exercitarea competențelor prevăzute de art. 3 alin. (3) din HG nr. 295/2025? În situația în care unui punct de lucru fără cod fiscal propriu i-a fost ...

Comunicatul Ministerului Finanțelor din data de 29.06.2026 cu privire la depunerea raportărilor contabile semestriale pentru anul 2026

Comunicatul Ministerului Finanțelor din data de 29.06.2026 cu privire la depunerea raportărilor contabile semestriale pentru anul 2026 « Firmele nu vor mai depune raportări contabile semestriale pentru anul 2026  Foto: Gemini AI Ministerul Finanțelor elimină, pentru anul 2026, obligația operatorilor economici de a întocmi și depune raportări contabile semestriale la 30 iunie. Decizia face parte dintr-o abordare orientată spre simplificare și reducerea sarcinilor administrative pentru mediul economic, fără a afecta obligațiile de raportare anuală prevăzute de lege. Măsura vizează operatorii economici aflați în aria de reglementare a Ministerului Finanțelor și reduce o obligație administrativă care, în ultimii ani, presupunea transmiterea unor raportări contabile suplimentare față de situațiile financiare anuale. „Firmele au nevoie de reguli clare și de mai puține obl...

Decizie privind modificarea colectivă a salariilor (varianta generală - Word) (18.06.2026)

Decizie privind modificarea colectivă a salariilor (varianta generală - Word) (18.06.2026) Fișierul-șablon  „Decizie privind modificarea colectivă a salariilor (varianta generală).dotx”  este conceput în  conformitate cu H.G. nr. 146/12.03.2026  pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și-n temeiul prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale,  cu modificările și completările ulterioare . Fișierul se va completa numai în câmpurile evidențiate cu culoarea gri, trecându-se de la un câmp la altul cu ajutorul tastei ↓ sau TAB . Fișierul-șablon  „Decizie privind modificarea colectivă a salariilor (varianta generală).dotx”   este compatibil cu Microsoft Word 2010 / 2013 / 2016 / 2019 / 2021 / 202...

Acte-anexe pentru Bilanțul la 31.12.2025 (microentități) (02.02.2026)

Acte-anexe pentru Bilanțul la 31.12. 2025 (microentități) (02.02.2026) Pachetul „Acte-Anexe pentru Bilanţul la 31.12.2025 (microentităţi) (02.02.2026)” este în conformitate cu Legea contabilității nr. 82/1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1.802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare, și cu O.M.F. nr. 2.036/23.12.2025 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la Agenția Națională de Administrare Fiscală. Pachetul cuprinde: - Documentație acte-anexe pentru Bilanț (de citit).pdf; -   Anexe pentru Bilanţ microentităţi ver_ 1_10.xlsm; (Cuprinde: Declarație în conformitate cu prevederile art. 30 din Legea ...