Treceți la conținutul principal

Postări

Precizări ANAF – Comunicat A.N.A.F. din data de 28.08.2023

Comunicat Agenția Națională de Administrare Fiscală din data de 28.08.2023 «Precizări ANAF Având în vedere informațiile apărute astăzi în mass-media, cu privire la faptul că inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au „plan de sume suplimentare”, pe care să le stabilească firmelor aflate în control, iar cei care nu-l îndeplinesc primesc note mici, precizăm următoarele: Potrivit prevederilor art. 113 alin.(2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, în scopul efectuării inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală procedează la stabilirea bazei de impozitare, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de obligația fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor și/sau stabilită, după caz, de organul fiscal, acestea reprezentând sumele stabilite suplimentar ca urmare a unei ac...

Rectificări în cuprinsul Legii nr. 222/2023 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990, precum și a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerțului

Rectificări în cuprinsul Legii nr. 222/2023 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990 , precum și a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerțului și pentru modificarea și completarea altor acte normative cu incidență asupra înregistrării în registrul comerțului (M.O. nr. 768/24.08.2023) info Notă Toate articolele de pe acest site se pot distribui cu mențiunea sursei, punând linkul articolului sau al site-ului. Alte subiecte pe aceeași temă: -  Legea nr. 222/14.07.2023 pentru modificarea și completarea Legii societăților nr. 31/1990, precum și a Legii nr. 265/2022 privind registrul comerțului ; -  Legea nr. 31/1990 privind societățile actualizată la data de 20.07.2023 .

O.P.O.N.P.C.S.B. nr. 215/18.08.2023 pentru aprobarea Regulamentului privind înregistrarea entității raportoare în evidențele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor

O.P.O.N.P.C.S.B. nr. 215/18.08.2023 pentru aprobarea Regulamentului privind înregistrarea entității raportoare în evidențele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (M.O. nr. 764/23.08.2023) info Notă Toate articolele de pe acest site se pot distribui cu mențiunea sursei, punând linkul articolului sau al site-ului. Alte subiecte pe aceeași temă: - 

O.P.A.N.A.F. nr. 1.229/09.08.2023 pentru aprobarea Procedurii de prezentare a legitimației de inspecție fiscală și a ordinului de serviciu în cadrul acțiunilor de inspecție fiscală

O.P.A.N.A.F. nr. 1.229/09.08.2023 pentru aprobarea Procedurii de prezentare a legitimației de inspecție fiscală și a ordinului de serviciu în cadrul acțiunilor de inspecție fiscală (M.O. nr. 756/21.08.2023) info Notă Toate articolele de pe acest site se pot distribui cu mențiunea sursei, punând linkul articolului sau al site-ului. Alte subiecte pe aceeași temă: - 

O.P.A.N.A.F. nr. 1.226/07.08.2023 pentru aprobarea procedurilor de punere în aplicare a prevederilor art. 291⁵ alin. (8) și (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

O.P.A.N.A.F. nr. 1.226/07.08.2023 pentru aprobarea procedurilor de punere în aplicare a prevederilor art. 291 5  alin. (8) și (9) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (M.O. nr. 743/16.08.2023) info Notă Toate articolele de pe acest site se pot distribui cu mențiunea sursei, punând linkul articolului sau al site-ului. Alte subiecte pe aceeași temă: - 

Veniturile din dividende peste plafonul de 12 salarii – speță A.N.A.F. publicată la data 17.07.2023

Întrebare .   O persoană fizică a obținut în anul 2022 venituri din dividende peste plafonul de 12 salarii minime brute pe țară și a declarat contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în formularul 212 - Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice aferent anului 2022, la Capitolul II „Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate”, secțiunea II.2.2 la punctul B, la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară. Persoana fizică în cauză mai are obligația completării în anul 2023 a formularului 212 Capitolul I „Date privind impozitul pe veniturile realizate și contribuțiile sociale datorate”? Răspuns .   Nu. În această situație, în anul 2023, nu trebuie depus formularul 212 - Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele f...

Decontul Special de TVA - D301- Ordinul ANAF nr.592/2016 (material informativ publicat în data de 08.08.2023)

Decontul Special de TVA - D301- Ordinul ANAF nr.592/2016 (material informativ publicat în data de 08.08.2023) Sursa:  Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice  Brașov info Notă Toate articolele de pe acest site se pot distribui cu mențiunea sursei, punând linkul articolului sau al site-ului. Alte subiecte pe aceeași temă: -