Comunicat Agenția Națională de Administrare Fiscală din data de 28.08.2023 «Precizări ANAF Având în vedere informațiile apărute astăzi în mass-media, cu privire la faptul că inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au „plan de sume suplimentare”, pe care să le stabilească firmelor aflate în control, iar cei care nu-l îndeplinesc primesc note mici, precizăm următoarele: Potrivit prevederilor art. 113 alin.(2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, în scopul efectuării inspecției fiscale, organul de inspecție fiscală procedează la stabilirea bazei de impozitare, a diferențelor datorate în plus sau în minus, după caz, față de obligația fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor și/sau stabilită, după caz, de organul fiscal, acestea reprezentând sumele stabilite suplimentar ca urmare a unei acțiun